Mai sus puteți vedea patul pe care dorm eu cu soția de fix o săptămână. Da, salteaua e cam micuță…ați văzut bine.
Povestea mea cu Timflex (controlată de SC Neky Group SRL) începe la punctul lor de vânzare din TOM – Carrefour, Constanța, în luna lui Octombrie 2023. Pe atunci am cumpărat un pat și o saltea. Am vrut inițial un pat mai mare, dar am rămas la un 180×200. S-a consemnat…s-a livrat. Prima problemă: salteaua. A fost livrată o saltea și am lăsat-o câteva zile într-un colț că încă abia ne mutam la apartamentul nou. Când am dat s-o întindem pe pat…surpriză! Era de 200×200. Dă-i și anunță, dă-i și așteaptă o saltea nouă.
A venit ulterior și salteaua nouă, una rulată de data asta. Cred că nu era salteaua comandată, dar ei au zis că da și măcar încăpea în pat. La câteva luni distanță, patul a început să scârțâie destul de sesizabil. Nu părea să fie salteaua de vină ci se auzea de undeva de la somieră. Am stat așa mult și bine (fiind și noi ocupați cu sarcina…) și lucrurile s-au înrăutățit, inclusiv salteaua s-a deformat și într-o parte și în alta. Apropo, scrie și în contractul cu ei că salteaua poate fi utilizată de persoane ce nu depășesc 95 Kg, iar patul de persoane ce nu depășesc 100 Kg. Deci clar nu cazul nostru.
Am făcut poze după documente și am trimis mail către singurul e-mail disponibil din comanda de livrare. Asta din Aprilie 2025. Le-am explicat situația și mi-au răspuns că vor trimite pe cineva. A trecut o săptămână-două. Le-am scris că au uitat de noi. Au trimis reply și s-au scuzat că da, au uitat și că trimit. Iar a trecut ceva timp și m-am dus direct la magazinul din TOM. Acolo doamna a fost amabilă ca de obicei și a sunat pe undeva și a venit rapid cineva la constatare. Iar pauză, am sunat iar și s-au scuzat că au nu știu ce târg de mobilă și că sunt ocupați. În data de 10.06.2025, conform procesului verbal, a venit cineva la sesizare. A scris că pistoanele au probleme și că scârțâie la prinderi și că recomandă schimbarea sistemului. De atunci…nici că am mai auzit de Timflex.
Drept urmare, plângere la ANPC în data de 05.07.2025. A durat ceva până să analizeze și ANPC dar a făcut-o. Drept urmare, pe 11.08.2025 au venit doi băieți tineri cu două pistoane noi și o saltea nouă. Eu le-am zis că nu cred că pistoanele sunt de vină ci somiera, dar…poate am scăpat. Nu, n-am scăpat.
După ce au schimbat pistoanele noi, a scârțâit…și mai tare! Asta pentru că somiera având problema, pistoanele puternice au tensionat-o mai tare poate. Au constatat și ei că trebuie schimbată somiera și au zis că o să aducă alta a doua zi și hai să punem salteaua…
S-au rușinat și ei de situație: salteaua era mai mică. Deci de aproape juma de an noi încă așteptăm să terminăm cu ei. Au venit băieții a doua zi și au schimbat somiera și surpriză…nu mai scârțâie absolut deloc patul. Ne-au lăsat salteaua mică (de o săptămână) și măcar e mai fermă, dar ne-ocupând tot patul nu e stabilă, iar partea aia goală e a mea ca s-o salvez pe soție, însă nefiind lipită de margine este…bizar și incofortabil.
Și mă mai și rugau oamenii să renunț la plângere. Am zis că nu, până nu e rezolvată situația. După ce se termină totul cu bine, pot trimite un mail către ANPC și să le spun că renunț la plângere în sensul că mi-a fost rezolvată problema și chiar am vrut s-o fac anticipat pe încredere (așa cum mi s-a promis pe încredere că se rezolvă tot). Bine că n-am făcut-o. Deci da, nu recomand Timflex.

