Blogging, Știri & Trends
CNAS e o mare glumă, dar clinicile private de asemenea! – Partea 2
CNAS e o mare glumă, dar clinicile private de asemenea! – Partea 2

CNAS e o mare glumă, dar clinicile private de asemenea! – Partea 2

Ei bine, v-am zis în prima parte că totul e o glumă pe planeta asta. Despre ce vorbesc? Citiți prima parte și apoi reveniți. Pe scurt: Vă zic cum să vă faceți analizele cu trimitere de la medicul de familie la clinici private. Implică scandal cel mai probabil, dar ieșiți în câștig!

Am zis că am scris o sesizare către CNAS. Aceștia mi-au dat un răspuns oficial, din Lege. Citiți în prima parte, repet, despre ce Lege e vorba. Dacă te duci la orice clinică cu un bilet de trimitere și le menționezi Legea asta, trebuie să te programeze în termenul de expirare al trimiterii tale. Dacă nu o fac, le scrii frumos celor de la ANPC. Fără supărare! E dreptul nostru și atât.

Interesant e că am vorbit cu un director al unei clinici mari de acest gen. Mi-a dat un răspuns…nesatisfăcător. Am întrebat în esență de ce nu prind niciodată loc la o astfel de clinică și de ce trebuie eu să primesc etern răspunsul de „reveniți”. Mi s-a răspuns că programarea pacienților se efectuează personal cu biletul de trimitere, până la epuizarea sumei alocate lunar de CJAS Constanța (în acest caz – însă e valabil pe toată țara asta), în ordinea prezentării pacienților personal. A mai spus că referitor la această sumă alocată lunar, aceasta poate fi epuizată chiar și în aceeași zi, având în vedere prezentarea pacienților și programarea acestora în ordinea sosirii cu biletului de trimitere valabil. Am subliniat textul precum în mail-ul original. Asta m-a iritat tare, căci Legea 95/2006 spune altceva. Auzi tu, te duci ca la Black Friday la medic: S-a epuizat „oferta”!

Mi-a mai amintit că „Deseori, se creează o relație încordată între pacienți și personalul laboratorului, doar pentru faptul că, fondurile distribuite unui laborator capabil din punct de vedere tehnic și profesional să efectueze investigații medicale tuturor pacienților care se prezintă la laborator și punctele de recoltare, nu se pot efectua datorită faptului că, fondurile sunt insuficiente. Subliniat și îngrășat ca în textul original, de asemenea.

Gen… N-ai ce să faci, frate! Un răspuns primit cu ștampila blablabla entitate SRL, după 18 zile de la sesizare. Am trimis ABSOLUT imediat un răspuns cu răspunsul CNAS de fapt, despre Lege. La câteva minute m-a sunat un director. Nu mai știu dacă am lăsat numărul de telefon sau dacă m-a luat din sistem după mail, dar m-a sunat rapid. Mi-a zis că îmi dă dreptate și nu chiar. Că DA, Legea așa zice…și așa îi obligă. În esență dacă te duci cu Legea în brațe, n-au de ales! Iar dacă te refuză, apelezi la ANPC, iar ANPC nu vor face altceva decât să-i oblige să îți găsească un loc. Vorba lui, nu a mea. Deci…ăsta e secretul. Cu plăcere.

Pe de altă parte, de aia nu mai dau niciun nume, căci poate „nu” am dreptate căci și clinicile sunt prinse într-o situație. Are dreptate poate și Clinica că CNAS nu joacă corect și nu dă fonduri. Cel puțin, așa pare. Cererea știm cu toții că e mare. De la pensionarii-matinali plimbăreții la ipohondrii de serviciu și cine-mai-știe cine. Dar…nu e corect. I-am zis omului că nu el pierde, sau că nu Clinica pierde ci eu…pacientul și clientul, ce stau cu o foaie de la medicul de familie și care îmi expiră aiurea, nefăcându-mi analize ce poate sunt importante și îmi relevă din timp o problemă. Analize banale. O urocultură, un colesterol, o vitamină… E grav dacă nici pe astea nu le putem face gratuit pe banii pe care îi virăm lunar la Stat.

Drept urmare, e o problemă uriașă. Avem dreptul la…, dar nu se respectă. CNAS crede că e ok, Clinicile par să se plângă că nu e ok. Cine e de vină? Vă zic eu, tot din Legea 95/2006. În afară de Ministerul Sănătății, la care ajungi ultimul, mai e cineva responsabil: Institutul Național de Sănătate Publică, în acest caz Direcția de Sănătate Publică Constanța deci DSPC.

Aici nu e de joacă. O zice și Legea că TOȚI sunt responsabili pentru sănătatea publică și că este o problemă de importanță vitală națională. De la Gigel și Costel de la colțul străzii la Rafila și alții! TOȚI suntem obligați prin Lege să respectăm nu doar normele de sănătate ci și prevenția și informarea și…tot! Ca meserie și ca om ce poate fi concediat, e ăla din Institutul Național de Sănătate Publică.

O să fac o sesizare mai departe și la aceștia, trăgându-i de ureche că nu respectă Legea! Au datoria – cel puțin – de a face campanii de informare despre drepturile pacienților nu doar în instituții publice ci și în instituții private. Ce v-am zis eu adică, trebuia să fie pe un afiș cel puțin A3 despre aceste drepturi. Pariu că o să le vedeți prin toate clinicile după acțiunea mea?

Nu mai stați! Nu îi mai lăsați! Mai faceți și voi o sesizare că este EVIDENT că sunt puțini cei ce sesizează corect și suntem priviți ca nebuni inclusiv în familiile proprii poate. Mi se tot dă dreptate. Vi se dă și vouă dacă vă informați puțin. O să revin cu partea 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *