
În data de 15.02.2016, Ministerul Culturii a publicat în Monitorul Oficial o actualizare a listei cu patrimoniul național. Actualizarea pentru Constanța o găsiți aici.
Nu văd mari diferențe față de lista din anul 2010, dar îmi pare cam suspectă situația, căci parcă acea listă nu exista în forma prezentată. De exemplu, acel „situl Orașul Antic Tomis” parcă nu exista.

Nici aceste lucruri nu cred că erau specificate. Practic, toată Zona Peninsulară este zonă protejată, aflată în Patrimoniul Ministerului Culturii. Ce ar trebui să însemne asta? Conform Legii 422/2001, o astfel de mențiune a acestor situri sau locuri garantează o respectare a istoriei noastre și a civilizației naționale. De asemenea:
(2) Activitatile si masurile de protejare a monumentelor istorice se realizeaza în interes public. În conditiile prezentei legi interventiile asupra monumentelor istorice pot constitui cauza de utilitate publica.
Deci are sensul de interes public această listă și ar trebui să beneficiem și noi de rezultatul protejării unor clădiri sau locuri de o asemenea importanță. Asta e teoria, căci în practică nu vedem mormântul hypogeu decât sub o construcție improvizată, la Amfiteatrul de sub Hotel Ibis nu putem intra, Cazinoul rar poate fi deschis publicului, unele clădiri importante sunt închise și doar atât, Hanul Balcan este dat uitării, șamd. Ar prinde bine o aplicare practică de pe urma căreia să beneficieze constănțeanul dar și turistul. Este curios că degradarea este sancționată de această Lege și totuși Cazinoul…este cum este.
Deci toată Zona Peninsulară este considerată zonă protejată. Cred că este în încălcarea unui astfel de spațiu să construiești aici bănci și clădiri diverse ce nu respectă planul urbanistic zonal ideal pentru un astfel de loc. Rămâne de văzut dacă aceste modificări aduc vreo schimbare. Sperăm să… Ne gândim să… Dorim să…