Blogging, Știri & Trends
Una bună cu vecinii din Ungaria, una rea cu SUA
Una bună cu vecinii din Ungaria, una rea cu SUA

Una bună cu vecinii din Ungaria, una rea cu SUA

Vecinii noștri ungari tocmai au votat masiv împotriva lui Orbán sau mai degrabă pur și simplu pro-democrație. Posibil asta să ne alinieze mai bine normelor UE și într-un parteneriat specific de țări cu țel comun. Deci o veste bună de a doua zi de Paște. Se spune însă că nu-i va fi ușor noului lider, căci vechiul regim a lăsat „teren minat” prin oameni-cheie și instituții. De aia e bine să dai foc la tot când faci o schimbare radicală.

O veste nebună vine ca de obicei din SUA, din gura lui Trump. Mai nou, frustrat de cum merg lucrurile cu Iran, amenință că va bloca strâmtoarea Hormuz, deja blocată de Iran. Toată lumea s-a scărpinat pe cap la ideea asta și au ajuns la una sau două concluzii: Prima e că Trump a văzut că Iran poate face bani buni pentru serviciul de trecere prin strâmtoare (dai 2 mil de Euro de navă și treci…), deci a vrut și el o bucată din plăcinta asta (cum s-ar zice). O altă concluzie mai răspândită este că își pierde cumpătul iar nepriceperea lui politică și diplomatică duce la gafe și greșeli tot mai mari.

„Cu cât un imperiu este mai aproape de prăbușire, cu atât legile sale devin mai absurde.” spune o vorbă ce îi este atribuită înțeleptului Cicero. Lucrul ăsta e deja vizibil în SUA prin acțiuniile ICE și prin alte Legi absurde ce variază de la stat la stat, însă ar fi potrivită vorba nu doar cu referire la legi date ci și la declarații publice. Declarațiile Președintelui cu atât mai mult sunt mai relevante. Să vedem cât mai ține asta… Avem și noi românii o zicală: Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Aș atribui-o și cazului lui Orbán, însă după 16 ani de „mers la apă” aș fi eu absurd să fac asta. Câți nu sunt ce și în țara asta tot merg la apă fără să-i deranjeze cineva. Până ajungem noi la 80% prezență la vot… Chiar și așa, nu știm dacă ar ieși cine ar merita sau vreun influencer de TikTok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *